Declarație de confidențialitate
AOK protejează datele cu caracter personal și oferă informații despre ce date sunt stocate și cum sunt acestea utilizate. AOK respectă dispozițiile legale privind protecția datelor.
Este important pentru noi ca dumneavoastră să știți oricând ce fel de date stocăm, când le stocăm și pentru ce le utilizăm. Mai jos vă prezentăm operațiunile de prelucrare a datelor, efectuate atunci când utilizați acest site web. Fiecare formular de introducere de date accesibil prin intermediul acestui site web conține, de asemenea, o notă specifică privind protecția datelor. Informații privind drepturile dumneavoastră legate de protecția datelor veți găsi la finalul fiecărei pagini web, la secțiunea ”Drepturi privind protecția datelor".
Dacă aveți întrebări sau comentarii cu privire la declarația noastră de confidențialitate, vă rugăm să nu ezitați să ne contactați oricând, folosind detaliile de contact de mai jos.
Entitatea responsabilă și datele de contact
Entitatea responsabilă de prelucrarea datelor în legătură cu utilizarea acestui site web este unitatea AOK menționată în secțiunea "Drepturi privind protecția datelor". Găsiți secțiunea respectivă aici sau la sfârșitul acestui site. Acolo veți găsi, de asemenea, datele noastre de contact, precum și datele de contact ale responsabilului (responsabililor) oficial(i) cu protecția datelor.
Accesarea și utilizarea site-ului web
Datele privind fiecare accesare a serverului pe care se află acest serviciu (așa-numitele fișiere jurnal de server) sunt colectate pentru AOK de către un furnizor de servicii de găzduire, cu sediul în Germania. Datele de acces includ:
- denumirea site-ului web accesat,
- fișierul,
- data și ora de prelevare a datelor,
- volumul de date transferat,
- mesajul despre prelevarea cu succes,
- tipul și versiunea browserului, precum și sistemul de operare al utilizatorului,
- adresa URL de referință (pagina vizitată anterior),
- adresa IP și furnizorul solicitant.
Informațiile din fișierele jurnal sunt stocate din motive tehnice (pentru a asigura funcționalitatea și stabilitatea site-ului web) și din motive de securitate (de exemplu, pentru a clarifica actele de abuz sau de fraudă) pentru o perioadă de maximum șapte zile, după care sunt șterse. În plus, adresele IP sunt stocate timp de maximum patru săptămâni în procesul de creare a copiei de rezervă, după care vor fi șterse. Datele a căror stocare mai îndelungată este necesară pentru că reprezintă probe, sunt exceptate de la ștergere până la clarificarea definitivă a incidentului respectiv.
Împreună cu furnizorul nostru de servicii de găzduire am încheiat un contract de procesare a comenzilor. Prin acest contract, furnizorul de servicii garantează că prelucrează datele în conformitate cu Regulamentul general privind protecția datelor și că asigură protecția drepturilor persoanelor vizate.
Temeiul juridic în ceea ce privește prelucrarea datelor este art. 6 alin. 1 lit. f din RGPD. Prelucrarea datelor necesare pentru atingerea scopurilor menționate mai sus trebuie clasificată ca reprezentând un interes legitim în sensul acestei dispoziții. În urma evaluării generale a intereselor, rezultă că nu se poate presupune că există interese majore ale utilizatorilor care să impună excluderea acestei prelucrări de date.
Utilizarea modulelor cookie - Informații generale
AOK utilizează tehnologia cunoscută sub numele de module cookie. Modulele cookie sunt fișiere de mici dimensiuni care sunt create automat de către browserul dumneavoastră și stocate pe dispozitivul dumneavoastră terminal (laptop, tabletă, smartphone etc.). Modulele cookie nu aduc niciun prejudiciu dispozitivului dvs. terminal și nu conțin viruși, troieni sau alte programe malware. În modulul cookie sunt stocate informații care sunt legate de dispozitivul terminal specific utilizat. Acest lucru nu înseamnă însă că luăm cunoștință directă de identitatea dumneavoastră.
Pe acest site web sunt utilizate două tipuri diferite de module cookie: așa-numitele module cookie de sesiune (legate de o sesiune) și modulele cookie persistente, care sunt stocate pe dispozitivul dumneavoastră terminal pentru perioade mai lungi de timp.
Pe acest site web sunt utilizate, în principal, așa-numite module cookie originale. Acestea sunt plasate direct de către operatorul acestui site web și sunt utilizate doar de către operator. De asemenea, pot fi utilizate module cookie de la terți. Acestea sunt plasate de un furnizor de servicii însărcinat de operatorul site-ului web.
Vă puteți seta browserul în așa fel încât stocarea modulelor cookie să nu fie permisă. Puteți găsi mai multe informații despre aceste funcții în documentația sau în fișierul de ajutor al browserului dumneavoastră. Rețineți faptul că este posibil să nu puteți utiliza unele site-uri web sau părți ale acestora decât într-o măsură limitată sau deloc dacă excludeți utilizarea modulelor cookie.
În cele ce urmează, vă explicăm ce module cookie sunt folosite în mod specific atunci când utilizați acest site web.
Module cookie necesare din punct de vedere tehnic
Pe acest site web se utilizează module cookie, care sunt necesare pentru a putea asigura funcționarea fără probleme a site-ului. Aceste module cookie necesare din punct de vedere tehnic vor fi stocate pe dispozitivul dumneavoastră terminal în momentul în care accesați site-ul web. Din păcate, utilizarea acestui site web nu este posibilă fără utilizarea modulelor cookie enumerate mai jos. În cazul în care vor fi prelucrate și date cu caracter personal în legătură cu aceste module cookie necesare din punct de vedere tehnic, acest lucru se efectuează în baza art. 6 alin. 1 lit. f din RGPD. Posibilitatea de a afișa un site web fără probleme de funcționare reprezintă un interes legitim în sensul acestei dispoziții. În urma evaluării generale necesare a intereselor, se ajunge la concluzia că nu se poate presupune că există interese majore ale utilizatorilor în ceea ce privește excluderea acestei prelucrări de date. Pe acest site web se utilizează următoarele module cookie necesare din punct de vedere tehnic:
Denumirea modulului cookie: cookieconsent_status
Acest modul cookie este utilizat pentru a stoca statutul de consimțământ specific al utilizatorului, adică setarea pentru module cookie solicitată în mod explicit de către utilizator pentru utilizarea acestui site web. Durata de viață a acestui modul cookie este de 365 de zile. După această perioadă, modulul cookie va fi șters automat.
Denumirea modulului cookie: cookieconsent_dismissed
Acest modul cookie este utilizat pentru a stoca dacă utilizatorul a interacționat deja cu "bannerul cookie" al acestui site web. Aceasta este singura modalitate de a garanta că setarea pentru modulele cookie selectată de utilizator este reținută automat și că utilizatorul nu se confruntă din nou în mod inutil cu "bannerul cookie" al acestui site web. Durata de viață a acestui modul cookie este de 365 de zile. După această perioadă, modulul cookie va fi șters automat.
Module cookie și aplicații cu funcții de marketing
Modulele cookie de marketing sunt utilizate pentru a obține informații despre modurile de utilizare și comportamentul vizitatorilor pe site-urile noastre web. Printre altele, acestea ne ajută să identificăm domeniile deosebit de populare ale site-ului nostru web. În acest fel, putem adapta mai bine conținutul site-urilor noastre web la nevoile dumneavoastră și ne putem îmbunătăți oferta. Modulele cookie cu funcții de marketing sunt, de asemenea, stocate pe dispozitivul dumneavoastră terminal numai cu acordul dumneavoastră prealabil explicit, în sensul art. 6 alin. 1 lit. a din RGPD. Vă puteți adapta sau revoca consimțământul în orice moment, cu efect pentru viitor. Pentru a face acest lucru, vă rugăm să accesați acest link: Setări cookies
Adobe Experience Cloud
Modelele cookie cu funcții de marketing sunt utilizate, în principal, în legătură cu utilizarea funcțiilor serviciului de analiză web Adobe Experience Cloud. Furnizorul este Adobe Systems Software Ireland Limited, 4-6 Riverwalk, Citywest Business Campus, Dublin 24, Republica Irlanda. Pentru informații suplimentare privind utilizarea Adobe Experience Cloud, vă rugăm să consultați declarațiile Adobe disponibile aici. Modulele cookie care sunt utilizate în mod specific în legătură cu Adobe Experience Cloud sunt prezentate mai jos:
Denumirea modulului cookie: AMCV
Acest modul cookie stochează ID-ul Adobe Experience Cloud al vizitatorului site-ului web. Acesta este un număr de identificare atribuit permanent, care este utilizat pentru a colecta și analiza date, cum ar fi clickurile vizitatorilor acestui site web. În cazul în care utilizatorul își dă acordul în prealabil, durata de viață a acestui modul cookie este de 24 de luni. El va fi șters automat după această perioadă.
Denumirea modulului cookie: s_gpv
Acest modul cookie stochează diverși parametri/diverse valori, care sunt utilizați/utilizate la trasabilitate, pentru a menține această valoare. Durata de viață a acestui modul cookie corespunde duratei sesiunii, adică timpului pe care îl petreceți pe site-ul web fără a închide între timp browserul. El va fi șters automat după ce sesiunea expiră.
Denumirea modulului cookie: s_sess
Acest modul cookie stochează informații analitice legate de sesiune, care vor fi procesate de baza de date Adobe Analytics. Durata de viață a acestui modul cookie corespunde duratei sesiunii, adică timpului pe care îl petreceți pe site-ul web fără a închide între timp browserul. El va fi șters automat după ce sesiunea expiră.
Denumirea modulului cookie: s_sq
Acest modul cookie este setat și citit de codul JavaScript atunci când este activată funcționalitatea ClickMap sau funcționalitatea Activity Map. Modulul conține informații despre link-ul anterior pe care utilizatorul a făcut click. Durata de viață a acestui modul cookie corespunde duratei sesiunii, adică timpului pe care îl petreceți pe site-ul web fără a închide între timp browserul, și el va fi șters automat după ce sesiunea expiră.
Denumirea cookie-ului: s_cc
Acest modul cookie este plasat și citit de codul JavaScript pentru a determina dacă modulele cookie sunt activate. În plus, decizia vizitatorului site-ului web privind modulele cookie este transmisă către Adobe. Durata de viață a acestui modul cookie corespunde duratei sesiunii, adică timpului pe care îl petreceți pe site-ul web fără a închide între timp browserul. El va fi șters automat după ce sesiunea expiră.
Autorizații în aplicații
AOK pune la dispoziția membrilor săi asigurați o varietate de aplicații pentru utilizare. Informații despre autorizațiile sau accesul necesar pentru utilizarea unei aplicații și despre condițiile de utilizare găsiți în magazinul de aplicații (App Store) relevant.
Versiunea acestei declarații de confidențialitate
Versiunea declarației de confidențialitate este 23.3.2021.
Responsabilitatea pentru conținut și informații
Informațiile oferite de AOK conțin referințe încrucișate (link-uri) către alte oferte de pe internet, de exemplu, de la partenerii de cooperare. La stabilirea link-urilor, conținutul extern (terț) a fost verificat pentru a se vedea dacă acesta încalcă standardele aplicabile în temeiul dreptului civil sau penal. Cu toate acestea, nu se poate exclude posibilitatea ca aceste conținuturi să fie modificate ulterior de către furnizorii respectivi. Dacă sunteți de părere că paginile web externe legate încalcă legislația în vigoare sau au un conținut inadecvat, vă rugăm să ne informați. Vom verifica informațiile dumneavoastră și, dacă este necesar, vom elimina imediat linkul extern. În acest sens, AOK nu este responsabil pentru conținutul și disponibilitatea site-urilor externe legate prin link.
Vă rugăm să rețineți că această declarație de confidențialitate se aplică numai ofertelor de internet AOK. Pentru conținutul extern se pot aplica alte reglementări privind protecția și securitatea datelor. Puteți afla cine este responsabil de oferta respectivă în Caseta tehnică a site-ului web legat.